Cea mai cunoscută metodă de investigare a auzului, care evidențiază atât calitativ, cât și cantitativ prezența unei eventuale hipoacuzii suspicionate. Aceasta este complet neinvazivă, se efectueaza într-un mediu cât mai lipsit de zgomot (cabina insonoră).
Posibilitatea efectuării și rezultatele obținute sunt influențate de capacitatea de colaborare a pacientului, astfel copiii foarte mici sau pacienții cu diferite tulburări psihice neputând fi supuși acestei investigații.
Investigația evidențiază fie un auz normal, fie o hipoacuzie care la rândul ei poate fi evaluată atât calitativ ( hipoacuzie de transmisie, neurosenzorială sau mixtâ), cât și cantitativ ( hipoacuzie ușoară, moderată, severă).
Rezultatele acestei investigații îndrumă ulterior către tratamentul corespunzator tipului de hipoacuzie identificată și de asemenea, repetarea ei permite evaluarea eficacității tratamentului, a evoluției în timp a unor hipoacuzii sau indicația pentru protezare auditivă.
Clinica noastră dispune de cabina insonoră specială pentru efectuarea acestei investigații, audiometru performant, cât și de personal înalt specializat și cu mare experiență în audiologie.